În cadrul unei ceremonii speciale care a avut loc la începutul acestui an,  la sediul UNESCO de la Paris, Organizatia Naţiunilor Unite a inaugurat «Anul internaţional al cooperării in domeniul apei». Răspunzând mesajului lansat de ONU, Asociaţia Connections, în colaborare cu Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti si o serie de instituţii şi organizaţii din Capitală, va organiza Festivalul Aqua Fest Bucuresti – 2013. Este un eveniment inedit care, prin manifestările sale atractive, va aduce în atenţia opiniei publice valoarea apei în viaţa omului, a semnificaţiilor ei ecologice şi culturale, dar si utilizarea apei ca mediu de entertaiment (a se vedea spatiile de agrement acvatic amenajate azi în diverse zone ale orasului, care se bucură de mult succes).

Festival dedicat Anului Internaţional al Cooperării in Domeniul Apei

Bucureşti, 9 mai – 9 iunie 2013

Aqua Fest Bucuresti – 2013 va fi şi un prilej de rememorare a poveştilor legate de lacurile, fântânile şi izvoarele Bucureştilor, teme care pot sta la baza unor proiecte de turism acvatic bucureştean.

Pe întreaga perioada a festivalului Aqua Fest Bucuresti vor fi organizate evenimente speciale in zonele acvatice de agrement (aqua parcuri, piscine etc.), concursuri de pescuit sportiv si acţiuni de ecologizare a unor lacuri bucureştene la care vor lua parte sute de elevi si studenţi. De asemenea, vor avea loc colocvii pe tema apei.

Evenimentele din cadrul Aqua Fest – 2013 vor fi realizate în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti,  Administraţia Lacuri. Parcuri. Agrement – Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, RATB, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Cultural Turc „Yunus Imre”, Asociaţia D’Avent, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti şi alte organizaţii din Capitală. 

SPONSORI PRINCIPALI: AQUA CARPATICA SI APA NOVA BUCURESTI

Programul festivalului va cuprinde următoarele manifestări:

·        Deschiderea festivalului:

Moment happening: instalarea unei fântâni cu funcţionare autonomă în pasajul Universităţii, ca simbol al festivalului. Distribuirea materialelor promoţionale (parteneri: Direcţia Implementare Politici Publice din PMB, Bludeco Concept SRL).

·        ALPAB oferă bucureştenilor plimbări gratuite cu vaporaşul pe lacul Herăstrău.

Tineri îmbrăcaţi în tricouri inscripționate cu logo-ul Festivalului Aqua Fest Bucuresti vor distribui pliante cu informaţii despre festival şi despre istoricul lacului Herăstrău.

·        Aqua Music: eveniment muzical la Fântâna cu vioară de pe esplanada Colţei (zona Piaţa Universităţii). Se vor împărţi pliante cu informaţii despre festivalul Aqua Fest Bucuresti (partener: Kiss FM).

·        Turul fântânilor bucureştene cu un autobuz pus la dispoziţie gratis de RATB. Participă liceeni înscrişi în campania municipală „Înfrăţirea Liceelor”. Astfel, se vor vizita fântânile arteziene din parcurile Carol, Herăstrău, Cişmigiu, Luigi Cazzavillan etc. La fântâna Zodiac din faţa Parcului Carol se va face un flash-mob: un lanţ uman va înconjura fântâna. Evenimentul va fi filmat dintr-un mini-elicopter. Participanţii vor primi pliante cu informaţii despre istoricul acestor fântâni (parteneri: Direcţia Învăţământ. Cultură. Turism din Primăria Capitalei, Administraţia Monumentelor şi a Patrimoniului Turistic, RATB).

·        Bucureşti – capitală la Dunăre. Întâlnire cu Primarul general al Capitalei, domnul Sorin Oprescu, care va prezenta unor grupuri de elevi şi studenţi proiectul „Canalul Dunăre – Bucureşti”. Vor fi de faţă şi reprezentanţi ai presei şi ai unor organizaţii de tineret. Evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Primăriei Capitalei (partener: Direcţia Implementare Politici Publice din PMB).

·        Ziua castelelor de apă. Excursie gratuită cu un autobuz al RATB la Turnul de apă de la Postăvăria Română, transformat în obiectiv turistic şi la castelul de apă din Parcul Carol, poreclit „Castelul lui Ţepeş”.  La eveniment participă liceeni bucureşteni (partener: Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, RATB).

·        Acţiune de ecologizare a Lacului Morii

(parteneri: Direcţia de Mediu din PMB, Universitatea Ecologică, Agenţia pentru Protecţia Mediului a Municipiului Bucureşti).

·        Eveniment muzical la Izvorul lui Eminescu din Cişmigiu (partener: Societatea Muzica).

·        Bucuria copiilor la „Chioşcul cu picuri de ploaie” din Parcul Palatului Naţional al Copiilor (partener: ISMB).

·       „Lazaret cu apă vie” – muzica si animaţie medievala la monumentul spătarului Mihail Cantacuzino din curtea Spitalului Colţea (lângă fântână)  (partener: Societatea Muzica).

·        Atelier de reciclare creativă : confecţionarea unor mari ambarcaţiuni din materiale reciclabile şi expunerea lor într-o zonă centrală a Capitalei (parteneri: Asociaţia D’Avent şi Aqua Carpatica).

·        Eveniment sportiv: Cross pe malul Dâmboviţei(parteneri: Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, ISMB).

·        Parada modei cu costume de epocă în jurul Fântânii din faţa Cercului Militar Naţional (partener:  Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti). 

·        Organizarea pentru public a unei vizite ghidate la staţia de tratare a apei de la Roşu (organizator: Apa Nova Bucureşti)

·        Carnaval H2O. Happening cu surprize acvatice şi tombole la Fantana Dunărea – Piaţa Universităţii  (parteneri: Asociaţia Delivering Life, Consiliul Municipal al Elevilor, Facultatea de Geografie, Facultatea de Hidrotehnică, Universitatea Ecologică, Asociaţia D’Avent)

·        Colocviul „Protejarea surselor de apă” (organizator: Institutul Verde, locaţia: Hotel Marriott) 

·        Flash-mob-uri cu coregrafie specială pe platoul de lângă  fantana din faţa Teatrului Odeon. Demonstraţie de pictură pe apă (parteneri: Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” şi formaţia „Dans Sacru”). 

·        Concurs cu bărci şi hidrobiciclete în Parcul Herăstrău (parteneri: ALPAB şi Asociaţia Cercetaşii României). 

·        Concurs de wakeboarding pe lacul Mogoşoaia (partener: Agenţia SET EVENTS). 

·        Eveniment nocturn: Festivalul Luminii pe podul din Parcul Carol (partener: Asociaţia Cercetaşii României).

·        Concert de muzică italiană preclasică în jurul fântânii Cazzavillan (partener: Institutul Cultural Italian). 

·        Conferinţă: „Cooperarea interstatală în domeniul apei”.  Locaţia: Ministerul Afacerilor Externe (partener: Asociaţia Tineret ONU România). 

·        Prezentarea proiectului urban „Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Tei şi Floreasca”. Dezbatere despre dezvoltarea turismului acvatic în Bucureşti, ca element pentru noul brand al Capitalei. (parteneri: ALPAB, Direcţia Învăţământ. Cultură. Turism din Primăria Capitalei, Secţia Turism din cadrul Facultăţii de Geografie a  Universităţii din Bucureşti). 

·        After Party la fântâna ascunsă din Centrul Vechi (curtea interioară a clădirii unde a fost redacţia ziarului TIMPUL de pe Lipscani)

·        Expoziţie de acvaristică în parcul Herăstrău(partener: ALPAB)

·        Gala Festivalului Aqua Fest Bucuresti. Acordarea premiilor şi diplomelor tinerilor câştigători ai concursurilor Aqua Fest Bucuresti.

Festivalul va fi promovat prin comunicate de presă, pe frontispiciul portalului de informare al evenimentului Aqua TV, pe site-ul organizatorului principal www.connections.org.ro, materiale publicitare ele evenimentului (afișe, flyere, bannere), spoturi radio, afişe expuse în mijloace de transport RATB şi în staţiile de metrou, informaţii pe paginile Facebook ale partenerilor, pliante  la sediul punctului de informare turistică din pasajul Universităţii.

By Connections

Misiunea Asociatiei este asigurarea progresului sociatatii umane in orice domeniu, cresterea calitatii vietii umane si a eficientei activitatilor sociale si economice, consolidarea societatii civile si a statului de drept impreuna cu promovarea dezvoltarii unei civilizatii globale si a unui sistem institutional adecvat nevoilor acesteia avand in vedere interesul national si urmarind schimbarea mentalitatilor in conformitate cu spiritul timpului si a realitatilor secolului XXI, prin educatie, cultura si promovarea dreputurilor si libertatilor omului conform valorilor secolului XXI.