Vineri 6 mai, între orele 12:00 – 20:00, la sediul central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti a avut loc prima ediţie a Târgului de voluntariat Pro Cultura, care face parte din Campania municipală de voluntariat Pro Cultura – 2011.
Au fost prezente la standuri ONG-uri, instituţii, site-uri şi grupuri informale de tineri care au recrutat voluntari pentru activităţi cultural-artistice: muzică, teatru, dans, turism cultural, web-design, film, cultură urbană, arte vizuale, ateliere de creaţie etc.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia Anului European al Voluntariatului (AEV2011). Târgul a fost completat cu manifestări conexe care s-au desfasurat în sala Mircea Eliade: proiecţii de filme, momente artistice, work-shop-uri, concerte, demonstraţii happening, concursuri.